Ajutor pentru un super tata

Pe 21 noiembrie 2019, tatăl nostru a fost operat de urgență pentru disecție acută de aortă. Din fericire se afla în spital în momentul în care s-a produs ruptura, ceea ce a fost probabil prima dintr-o serie de întâmplări care aveau să îi salveze viața. Operația a durat în jur de 10 ore; fiecare oră și minut au contat în defavoarea lui, mărind considerabil riscurile atât în timpul operației cât și post-operator. Deși medicii ne-au comunicat că sunt cam 30% șanse de reușită, tata s-a dovedit a fi un luptător, trezindu-se cu bine din operație. După trei zile a suferit un șoc septic și pneumonie de aspirație, tratate cu antibiotice puternice; la scurt timp s-a intervenit din nou pentru a elimina ceva lichid rezidual colectat în jurul inimii. Începuse să își revină dar, după încă o săptămână, a suferit un atac vascular cerebral (AVC) ischemic, care i-a afectat o mare parte din emisfera stangă și puțin din emisfera dreaptă. Șansele ca lucrurile să se termine cu bine s-au diminuat considerabil, la momentul respectiv am fost încurajate să intrăm pentru a ne lua rămas bun. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Dar cumva tata s-a dovedit a fi din nou un luptător.

AVC-ul a venit cu o serie de repercusiuni, printre care hemiplegie pe partea dreaptă a corpului, dificultăți semnificative de deglutiție și incapacitatea de a respira singur. După multe zile de intubare, s-a luat decizia de a i se face o traheostomie. Zilele petrecute în terapie intensivă s-au transformat în săptămâni, apoi luni. În acest timp tata a reușit să mai depășească 2 șocuri septice și pneumonie de aspirație (comună la pacienții ventilați artificial). Nereușind să fie hrănit suficient, a suferit o nouă intervenție, numita gastrostomie, începând de aici exclusiv hrănirea artificială.

Toate aceste complicații și săptămâni petrecute în terapie intensivă i-au scăzut șansele de a începe cat mai rapid o recuperare neurologică personalizată, primele luni post AVC fiind cele mai importante. Fizioterapia din cadrul secției de terapie intensivă nu era suficientă pt ce avea el nevoie, însă era vitală și în același timp limitată de multiplele complicații apărute, medicii luptându-se mereu să îl țină pe linia de plutire.

După multe, foarte multe căutări, întrebări, discuții și dezbateri cu echipa medicală din Fundeni, vizite pe la diverse clinici din țară, am realizat faptul că în România nu există nici o clinică care să îi ofere lui tata tratamentul, îngrijirea, recuperarea de care avea si are nevoie – ceva care să îmbine terapie intensivă (în principal din cauza traheostomei și gastrostomei) cu recuperare neuromotorie intensivă. Ne-am orientat atunci către țări precum Germania, unde există numeroase clinici care oferă reabilitare neurologică pentru pacienți în Faza B, ca tata (Phase B – Early Rehabilitation: “The patient’s consciousness is usually still severely impaired. Intensive care treatment options are still needed. Rehabilitative measures are intended to improve the state of consciousness”). Procesul a fost foarte anevoios, dar am găsit într-un final o clinică de recuperare neurologică în Germania dispusă să îl primească. Din data de 4 martie este internat acolo și tratat cu mult profesionalism, pentru o perioada inițială de 40 de zile. Costul de spitalizare este 1.200 EUR/zi, parțial decontați de CNAS.

Una dintre marile piedici a fost transportul. Fiind un pacient stabil dar în stare critică, a fost necesar un transport special, cu avion de terapie intensivă și echipaj medical complet. Am găsit ajutor de la European Air Ambulance. DSU nu a reușit să reacționeze în timp util cu o soluție corectă. Costul transportului special a fost 17.450 EUR, din păcate nedecontabili de către CNAS sau DSU.

Starea lui curentă este mai bună, dar încă nu este în afara pericolului așa cum ne-am dori și complicațiile continua sa apară. Cel mai probabil va avea nevoie de o prelungire considerabilă a spitalizării de acolo, până la punctul în care sperăm să nu mai depindă de traheostomă și gastrostomă. Ulterior va fi nevoie să continuăm procesul de reabilitare la o clinică specializată din țară, (cel mai probabil privată, datorită aparaturii și performanțelor) pentru cel puțin încă un an și apoi acasă, cât va fi necesar. Noi facem și vom continua să facem tot ce ne stă în putință, însă am început să conștientizăm că nu vom face față singure cheltuielilor care vin în valuri atât de mari. Mai ales multe neprevăzute.

Tata este un om atât de bun, care a trecut prin mult prea multe. Patru luni de pur chin, spre oroarea și neputința noastră. Este un miracol că a depășit atâtea complicații care îi puteau fi fatale, iar asta arăta cât de puternic este și cât de mult merită să primească o a doua șansă la viață. Este un super tată, un super om, cu o minte genială. Este genul de tătic care ne-a oferit 99% din timpul lui, ne-a învățat să mergem pe bicicletă, să înotăm, să schiem, să avem ambiții și aspirații, să fim oameni buni și blânzi, să ne purtăm frumos și să fim de ajutor, să avem răbdare și să nu renunțăm, să avem integritate și suflet bun. Este genul de tătic care ne făcea castronașe cu felii de pepene din care ne scotea sâmburii... acum realizăm mult mai bine ce om bun este și câtă dragoste și atenție ne-a oferit.

Ne dorim cu toată puterea să facem tot ce este omenește posibil să îl ajutăm. Primim donații de încurajări, mesaje video și vocale, vești bune, gânduri bune, rugăciuni, energie pozitivă și aprecieri pe care sunt sigură că se va bucura să le primească. Pentru orice contribuție financiară vă mulțumim dincolo de cuvinte.