Sustin Campulung Film Fest 5

  • €1,760.00
    raised of €2,000.00 goal goal
88% Funded
65 Donors
Raised offline: €1,192.00
Total: €2,952.00

No more donations are being accepted at this time. Please contact the campaign owner if you would like to discuss further funding opportunities

Show more
Show less

👪Dragi prieteni,

Timp de patru ani am scris împreună povestea Câmpulung Film Fest.

La CFF ne întâlnim, vedem filme, facem cunoștință cu artiști din lumea întreagă, petrecem până dimineață - ne bucurăm unii de ceilalți. Câmpulung Film Fest este despre comunitate, despre reinterpretarea unui spațiu comun pentru a oferi astfel un act cultural necesar.

Pandemia ne-a arătat însă, cât de vulnerabili suntem noi, toți cei ce activăm în sectorul cultural.

Până acum sursa principală de venit a festivalului au fost fondurile nerambursabile ale Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, însă măsurile bugetare excepționale care au fost absolut necesare în această perioada, ne fac de data aceasta să ne îndreptăm catre voi, dragi CFF-iști.

Anul acesta avem nevoie de voi!

Pentru ca filmul să continue, avem nevoie anul acesta de ajutorul vostru, al comunității. Tot ce vă cerem este un mic ajutor financiar pentru a întruni bugetul minim pentru a putea aniversa alături de voi încă un an de film și voie bună: cea de-a cincea ediție a Câmpulung Film Fest.

Fiindcă ne dorim să fim cât mai transparenți în aceste demersuri și vrem ca ca totul să se desfășoare în condiții optime, ne-am propus patru praguri ale bugetului CFF 5, începând de la o versiune de subzistență a festivalului până la una care să se apropie (chiar dacă de la distanță) de farmecul edițiilor trecute:

🎥Pragul 1 – Pentru închirierea unui kit de proiecție profesional și echipa adiacentă avem nevoie de un buget de 2000 EURO

👩Pragul 2 – Un invitat și materiale publicitare aduc bugetul la 2500 EURO

🚗Pragul 3 – În acest prag am încadrat tot ceea ce înseamnă logistica, de la benzina, scaune, mese până la cheltuieli neprevazute. Astfel bugetul s-ar ridica la suma 3000 EURO

⚙️Pragul 4 –În ultimul prag am inclus cheltuielile de mentenanță ale festivalului (site, hosting, flickr etc.), ceea ce ar aduce bugetul la un total de 3500 EURO

De ce să ne susții?

Pe lângă faptul că vom construi această ediție împreună, fiecare donație vă oferă accesul la diverse beneficii, de la abonamente la toate proiecțiile, până la tricouri, mesaje video ș.a.m.d. 🎁🎁🎁

Desigur, nu ii uităm nici pe cei care doresc sa achiziționeze bilete individuale. De îndată ce vom termina campania de strângere de fonduri, vom pune spre vânzare bilete pentru ca toată lumea să aibă acces și să se poată bucura de experienta CFF.🎉

#sustinCFF

Rewards

SUSTINATORUL ZIMBRULUI

Diploma digitală personalizata de sustinator si access cu 3 zile in avans la platforma de bilete

4 Backers
reward_image
4 Backers

FANUL ZIMBRULUI

Pragul anterior si Numele pe site-ul CFF

10 Backers
reward_image
10 Backers

ZIMBRUL DEDICAT

Toate pragurile anterioare si Video de multumire personalizat din partea unui membru al echipei CFF

Maxim 30

13 Backers
reward_image
13 Backers

ZIMBRUL CINEFIL

Toate pragurile anterioare si Abonament de o persoana la CFF5

Maxim 20

1 Backers
reward_image
1 Backers

FAMILIA ZIMBRILOR

Pragurile 1, 2, 3 si Un abonament de familie (2 adulti si 2 copii)

Maxim 10

5 Backers
reward_image
5 Backers

ZIMBRUL DE BRONZ

Pragurile 1,2,3,5 si Sutinatorul unei proiectii (Exemplu: Proiectia Morometii sustinuta de Ion Vasile)

Maxim 5

0 Backers
reward_image
0 Backers

ZIMBRUL DE ARGINT

Pragul 1,2,3 Abonament CFF5 si CFF6 pentru tine si un prieten si Gift pack CFF (Tricou, sapca, afis)

Maxim 3

0 Backers
reward_image
0 Backers

ZIMBRULDE AUR

Abonament pe viata la CFF pentru tine si un prieten si Gift pack CFF (Tricou, sapca, afis)

Maxim 1

0 Backers
reward_image
0 Backers

Fundraising Team

  • Rares Ionescu
  •  
  • Campaign Owner
  • Calin Diaconu
  •  
  • Owner

Donors

  • Bogdan Bud
  • Donated on Aug 07, 2020
  • Pwp de la Baia Mare

€10.00
  • Ioana Tăbăcaru
  • Donated on Aug 06, 2020
  • Ma bucur ca sunt oameni atat de faini si implicati! Mult succes! Sa inceapa filmul!

€10.00
  • Lavinia Popovici
  • Donated on Aug 06, 2020
  • Spor și multă bafta la desfășurare!

€20.00
Aug 06

Ultima zi de campanie!

Update posted by Calin Diaconu at 03:49 pm

Doamnelor și domnilor, astăzi se încheie campania online de strângere a fondurilor pentru realizarea unui vis aniversar: a cincea ediție Câmpulung Film Fest.Inițiată acum aproape o lună de Rareş, campania ne-a apropiat cu pași mărunți, dar siguri, de o altă vară cu film, de seri împreună, de întâlniri, zâmbete și. . . . .

See update
0
Jul 16

Ne apropiem de jumatate!

Update posted by Calin Diaconu at 07:27 pm

Astăzi auziți din nou de la Rareş, coordonatorul campaniei de strângere de fonduri pentru organizarea Câmpulung Film Fest 5. Oare ce-o avea de zis și de data asta?

See update
0

Donors & Comments

65 donors
  • Bogdan Bud
  • Donated on Aug 07, 2020
  • Pwp de la Baia Mare

€10.00
  • Ioana Tăbăcaru
  • Donated on Aug 06, 2020
  • Ma bucur ca sunt oameni atat de faini si implicati! Mult succes! Sa inceapa filmul!

€10.00
  • Lavinia Popovici
  • Donated on Aug 06, 2020
  • Spor și multă bafta la desfășurare!

€20.00
  • Andreea Grosu
  • Donated on Aug 06, 2020
  • Break a leg! Cheers!

€20.00
  • Corina Blumenfeld
  • Donated on Aug 06, 2020
  • Ptr. reușita Câmpulung Fest si in special, pentru RAREȘ !!! Cu mult drag, Corina - Israel

€100.00
  • Anonymous
  • Donated on Aug 06, 2020
Amount Hidden
  • Andreea Timu
  • Donated on Aug 06, 2020
€10.00
€5.00
  • Bogdan Padurariu
  • Donated on Aug 01, 2020
€20.00
  • Anonymous
  • Donated on Aug 01, 2020
  • La mulți ani, Ana!!!😄💛

Amount Hidden
Show more donors

Followers

21 followers
Bogdan Bud
mihai prodan
Ioana Tăbăcaru
Stefan Ruscanu
Mirela Ungurean
Valentina Patrolea
Calin Diaconu
Mona Oanea
Oana Coca
Cristian Fierbinteanu
Show more Followers
€1,760.00
raised of €2,000.00 goal
88% Funded
65 Donors
Raised offline: €1,192.00
Total: €2,952.00

No more donations are being accepted at this time. Please contact the campaign owner if you would like to discuss further funding opportunities